Partidul Național Liberal denunță o campanie de dezinformare lansată de PSD în legătură cu datele Eurostat privind deficitul bugetar al României.
„PSD minte și falsifică fără rușine semnificația datelor Eurostat. Deficitul bugetar al României pe primele 6 luni din acest an a fost 2% din PIB”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi seara, de PNL.
„Partidul Național Liberal condamnă campania de dezinformare lansată de PSD în legătură cu datele Eurostat privind deficitul bugetar al României. PSD folosește în mod manipulator indicatori statistici diferiți pentru a ataca guvernarea Bolojan și pentru a induce ideea mincinoasă că deficitul bugetar din România ar fi crescut în acest an.
Datele reale sunt clare: la finalul primelor șase luni din 2026, deficitul bugetar al României era de 2% din PIB, potrivit metodologiei cash, față de 3,64% în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit metodologiei europene ESA, deficitul cumulat la șase luni era de 3,4% din PIB”, se mai arată în comunicatul citat.
„Rezultatele ajustării bugetare sunt confirmate și de cele trei agenții internaționale de rating care evaluează România. Două dintre ele estimează un deficit chiar mai mic decât ținta Guvernului Bolojan, de 6% din PIB: Moody’s – 5,8% și Fitch – 5,9%. S&P estimează un deficit de 6,25% din PIB. Aceste evaluări confirmă că eforturile de reducere a deficitului sunt recunoscute la nivel internațional.
PSD compară mere cu pere și confundă în mod deliberat cifrele Eurostat, falsificând fără rușine semnificația datelor statistice. Cifra de 9,2% nu reprezintă deficitul bugetar al României la șase luni, ci un indicator aferent trimestrului al doilea, calculat potrivit metodologiei europene ESA, după ajustări statistice. Prezentarea acestui indicator drept deficitul cumulat al României este o manipulare grosolană”, mai susține PNL.
„Diferența dintre cele două metodologii nu reprezintă o gaură bugetară ascunsă, așa cum insinuează PSD. Ea este explicată de modul de înregistrare a fondurilor europene, de calendarul veniturilor și de angajamentele de plată. În trimestrul al doilea, Guvernul Bolojan a avansat miliarde de euro pentru finalizarea investițiilor PNRR, sume care urmează să fie decontate de Uniunea Europeană, deci să intre ca venit la buget. Tot în această perioadă a fost înregistrată, potrivit regulilor ESA, obligația de plată a unor despăgubiri de peste 3,4 miliarde de lei către compania Pfizer”, mai precizează comunicatul citat.
Discover more from clujanul.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.



