Cea mai mare achiziție din istoria companiei, dar acțiunile cad puternic. Schneider Electric, cu operațiuni și în România, preia PTC


Schneider oferă 205 dolari pe acțiune în numerar pentru achiziția PTC, evaluând compania americană la 23,7 miliarde de dolari, incluzând datoriile (sau 22,6 miliarde de dolari fără datorii).

Oferta reprezintă o primă de peste 42% față de ultimul preț de închidere al acțiunilor PTC.

Bittnet Systems finalizează în condiții srce suprasubscriere oferta srce răscumpărare lansată pentru o cincime srcin acțiunile proprii CITEȘTE ȘI Bittnet Systems finalizează în condiții de suprasubscriere oferta de răscumpărare lansată pentru o cincime din acțiunile proprii

Este cea mai mare achiziție din istoria Schneider, în prezent a treia cea mai valoroasă companie listată din Franța în funcție de capitalizarea bursieră, relevă datele analizate de Profit.ro.

Acțiunile Scheider s-au corectat însă cu peste 9,5% pe bursa de la Paris în urma anunțului, investitorii analizând dimensiunea achiziției și exprimându-și îngrijorarea că Schneider plătește o primă substanțială pentru o afacere de software care se confruntă cu presiuni asupra evaluării din cauza inteligenței artificiale (AI) și cu perspective incerte de creștere.

“Fuziunile și achizițiile de amploare sunt, de regulă, privite inițial cu reticență de către investitorii europeni, deși tranzacțiile Schneider Electric s-au dovedit, de obicei, inspirate strategic, chiar dacă discutabile din perspectiva evaluării”, au precizat analiștii J.P. Morgan într-o notă adresată investitorilor, citată de Reuters.

În schimb, acțiunile PTC se apreciau cu 35% la New York în tranzacțiile pre-market.

Schneider a declarat că achiziția va crea o afacere de anvergură în domeniul software-ului industrial și al inteligenței artificiale, bazată pe sisteme deschise și interoperabile; compania estimează economii anuale de costuri de 250 de milioane de euro până în al treilea an de la finalizarea tranzacției, precum și sinergii de venituri estimate la aproximativ 800 de milioane de euro.

Acordul continuă strategia Schneider de extindere prin achiziții în sectorul software, după ce, în vară, compania a convenit să cumpere Cognite Holding, un furnizor privat de software AI și date industriale.

ANUNȚ Criza memoriilor nu se va termina prea curând, spune șeful Micron CITEȘTE ȘI ANUNȚ Criza memoriilor nu se va termina prea curând, spune șeful Micron

Luna trecută, compania franceză a lansat o ofertă de preluare pentru Shelly Group, furnizor bulgar de dispozitive și soluții IoT, listat la bursele din Sofia și Frankfurt, într-o tranzacție estimată la 1,3 miliarde de euro.

Achiziția PTC va fi finanțată printr-o combinație de capital propriu și noi împrumuturi, finalizarea acesteia fiind preconizată pentru al treilea trimestru din 2027.

Schneider, cunoscută în trecut în special pentru componente industriale precum siguranțe și întrerupătoare de circuit, construiește acum infrastructura de bază pentru centre de date, furnizând o gamă largă de produse, de la unități de răcire și rack-uri pentru servere până la echipamente critice de distribuție a energiei electrice.

Cererea în plină expansiune pentru centrele de date, provenită în special din Statele Unite, stimulează câștigurile companiei, oferind o sursă de venituri în creștere, care contribuie la compensarea slăbiciunii înregistrate pe unele piețe tradiționale de echipamente electrice.

PTC, un furnizor de soluții software pentru proiectarea, fabricarea și întreținerea produselor în diverse sectoare, a beneficiat, de asemenea, de cererea tot mai mare pentru instrumentele sale bazate pe inteligență artificială (AI).

Expansiunea investițiilor în AI srcin Europa. Sunt finanțate în principal srcin fonduri proprii CITEȘTE ȘI Expansiunea investițiilor în AI din Europa. Sunt finanțate în principal din fonduri proprii

“Achiziția PTC reprezintă un pas important înainte în ambiția noastră de a conduce noua eră a inteligenței energetice și industriale. Împreună, creăm cel mai complet centru de putere din industrie în domeniul software și AI, precum și un portofoliu de cea mai înaltă calitate, care face legătura între lumea fizică și cea digitală.

Prin conectarea și contextualizarea datelor pe parcursul ciclului de viață al produselor și activelor, vom crea un fir digital unic pentru următoarea generație de inteligență artificială industrială, ajutând clienții să își optimizeze sistemele cu o inteligență sporită – de la proiectare și construcție până la operare și întreținere”, a declarat CEO-ul Schneider, Olivier Blum.

Schneider Electric este prezentă în România de peste 28 de ani.

Subsidiara românească, cu peste 300 de angajați, oferă asistență specializată de la hub-ul din București pentru clienții Schneider Electric din 26 de țări.

La nivel global, Schneider Electric are aproximativ 160.000 de angajați. Compania franceză a obținut venituri record de 40,15 miliarde de euro anul trecut.



Sursa https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/cea-mai-mare-achizitie-din-istoria-companiei-dar-actiunile-cad-puternic-schneider-electric-cu-operatiuni-si-in-romania-preia-ptc-22803697?utm_source=Rss&utm_medium=Referral&utm_campaign=Cross


Discover more from clujanul.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Profit.ro

Stiri Recente

Categorii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *