Sari la conținut
Duminică, 25 octombrie 2026 Știri din Cluj și din Transilvania
Sportz

VIDEO | Mădălina Florea sărbătorește al doilea titlu Golden Trail

FacebookWhatsApp
VIDEO | Mădălina Florea sărbătorește al doilea titlu Golden Trail


Google Split

Organizatorii Golden Trail World Series au publicat un videoclip cu imagini de la bucuria cu care Mădălina Florea a celebrat al doilea titlu consecutiv câștigat în circuitul de alergare montană. Mesajul rememorează un sezon cu trei victorii, întrerupt de o accidentare, și revenirea sportivei române pentru marea finală.

Publicitate

Alergarea înseamnă pentru Mădălina „a se bucura de fiecare pas, a se provoca și a deveni o versiune mai bună a ei”, sărbătorind și reușitele celor din jur, scriu organizatorii.

Video poate fi văzut pe pagina Golden Trail World Series.

Mădălina Florea este alergătoarea română care a încheiat toate cele cinci curse disputate în acest sezon pe podium. A câștigat la Quebec Mega Trail, Pitz Alpine Glacier Trail și Sierre-Zinal, iar în Marea Finală s-a clasat pe locul al doilea, rezultat care i-a adus titlul general din 2026.

O accidentare a obligat-o să rateze cursele din Asia, însă a putut reveni pentru finalul sezonului.

În finala de la Muju, în Coreea de Sud, Mădălina Florea a alergat 28,6 kilometri, cu 2.313 metri diferență pozitivă de nivel, în 3 ore, 25 de minute și 46 de secunde, terminând pe locul al doilea.

„Dar s-a întors pentru Marea Finală, terminând pe locul doi, exact ca în 2025, și obținându-și al doilea titlu general consecutiv”, se arată în postare.

Organizatorii încheie mesajul dedicat campioanei cu: „Două sezoane. Două titluri. Și aceeași dragoste pentru alergare”.

Mădălina Florea este o sportivă română specializată în alergare montană. Originară din Sighișoara, Mădălina Florea a început cu gimnastica înainte de a se îndrepta spre atletism și, ulterior, spre alergarea montană.



Sursa https://www.g4media.ro/video-madalina-florea-sarbatoreste-titlu-golden-trail-2026.html


Discover more from clujanul.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Publicitate
Publicitate