Premierul Luca Niculescu a declarat în cadrul primei sale conferințe de presă că Guvernul va analiza situația fiscal-bugetară înainte de a lua orice decizie privind eventuale modificări ale taxelor de anul viitor. Oficialul a subliniat că prioritatea executivului este protejarea cetățenilor expuși dificultăților economice.
Planurile Guvernului pentru stabilitatea fiscală
Întrebat dacă poate oferi garanții împotriva creșterilor de taxe, premierul a evitat un răspuns cert, precizând că trebuie mai întâi evaluate cifrele de la finalul acestui an. „În momentul de față, vedem cum stăm cu cifrele fiscal bugetare până la finalul acestui an. Evident nu este dorința nimănui să introducă noi taxe” a afirmat Luca Niculescu.
Premierul a punctat importanța respectării țintelor de deficit, catalogând situația actuală ca fiind una fragilă. Luca Niculescu a mai precizat că guvernul său, format din miniștri PSD și tehnocrați, mizează pe trei piloni principali pentru a evita povara fiscală asupra populației: o colectare mai eficientă a veniturilor, creșterea economică și utilizarea optimă a fondurilor europene.
Aderarea la OECD și perspectivele economice
O altă direcție strategică menționată de șeful Guvernului este aderarea României la OECD, un proces care ar urma să deblocheze fluxuri importante de capital. „Aderarea la OECD va debloca fonduri de la fondurile de investiții care investesc doar în țările membre OECD” a explicat acesta.
Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de învestitură din partea Parlamentului, obținând 280 de voturi, depășind pragul minim necesar de 233. În perioada următoare, executivul urmează să prezinte o analiză mai detaliată a situației economice a țării și măsuri concrete privind gestionarea bugetului de stat.
Discover more from clujanul.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.



