Cercetătorii au transformat Platoul Tibetan într-un laborator natural pentru a studia modul în care specia umană reușește să supraviețuiască la peste 3.500 de metri altitudine, unde oxigenul devine o resursă deficitară. Un studiu recent, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences și citat de Science Alert, scoate la iveală adaptări biologice fascinante ale populațiilor din Nepal. Spre deosebire de turiștii care suferă de răul de înălțime, acești locuitori au dezvoltat mecanisme fiziologice eficiente care le permit să trăiască sănătos în condiții de hipoxie severă.

Studiul realizat pe un eșantion de peste 400 de femei a demonstrat că organismul uman, sub presiunea selecției naturale, a învățat să optimizeze transportul de oxigen în sânge fără a îngroșa sângele excesiv, ceea ce ar fi pus presiune pe inimă. Femeile cu cel mai mare succes reproductiv au prezentat saturații ridicate de oxigen și o funcționare optimă a fluxului sanguin, confirmând teoria conform căreia adaptările biologice la altitudine sunt esențiale pentru supraviețuire. Aceste descoperiri oferă o perspectivă unică asupra modului în care mediul poate modela fizicul uman pe termen lung.