Raliul acestei săptămâni a fost brutal amendat la deschiderea ultimei sesiuni a intervalului de la New York Stock Exchange. Indicele DAX40 din Germania a coborât, din nou, în zona de 25.000 de puncte și pe mai multe piețe bursiere au fost testate paliere de cotare inferioare.
Este contextul în care și la BVB ședința a fost “roșie”. Indicele compozit BET-XT a pierdut 0,89% și indicele reprezentativ BET s-a corectat cu 0,97%, până la nivelul de 34.678,23 de puncte.
Nu este vorba de o agomerare a ordinelor de vânzare, cât de ezitarea cumpărătorilor. Aceasta se vede la nivelul lichidității. Rulajul de 46,85 milioane lei (8,76 milioane euro) a fost ușor peste valorile medii zilnice de tranzacționare din prima jumătate a deceniului, dar la jumătate față de sesiunile bune de creștere ale acestui an, când a fost trecut pragul de 100 milioane lei.
Nu mai puțin de 42,45% din această activitate a fost reprezentată de tranzacțiile în valoare de 19,89 milioane lei realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au retras cu 0,60%, până la prețul de 36,18 lei/acțiune. Tot pe segmentul bancar, tuitlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), listate secundar la București, au suferit un recul de 2,46%, pe schimburi de 1,32 milioane lei, în acord cu mișcarea de pe piața principală din Viena.
Volume apropiate de 4,50 milioane lei am consemnat pe 2 acțiuni ale sectorului de energie care au avut impulsuri de sens contrar: -0,30%, până la prețul de 1,3300 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP) și +13,55%, până la prețul de 0,8800 lei/acțiune, pentru titlurile Rompetrol Rafinare Constanța (RRC).
Titlurile Digi Communications (DIGI) s-au depreciat cu 2,10%, până la prețul de 60,60 lei/acțiune, și titlurile Romgaz (SNG) s-au retras cu 1,16%, până la prețul de 18,90 lei/acțiune, fiecare din simboluri înregistrând transferuri de 2,66 milioane lei.
În rest, reperul unui rulaj de 1 milion de lei a mai fost trecut de 3 simboluri, respectiv cele ale Hidroelectrica (H2O), MedLife (M) și cele ale Ropharma Brașov (RPH), ultimele remarcându-se printr-un salt de 11,11% al cotației, până la prețul de 0,2800 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a operatorului lanțului de farmacii cu același nume se ridică la 143,15 milioane lei (26,85 milioane euro).
Discover more from clujanul.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.



