Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru intensificări ale vântului, ploi și ninsori la munte.
Ce înseamnă pentru zona noastră: mesajul ANM menționează ploi și în jumătatea de est a Transilvaniei. Urmărește mai jos textul complet.
Mesajul complet al ANM
Temporar vor fi intensificări ale vântului în Moldova și Dobrogea, cu viteze în general de 45…60 km/h, local și în sudul Banatului și vestul Olteniei (viteze de 40…45 km/h), iar la munte, în special în zona înaltă a Munților Banatului și a Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi rafale de 70…90 km/h.
Va ploua în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și Transilvaniei și se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp și izolat de peste 30…35 l/mp.
La altitudini mari, în general de peste 2000 m, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și cu precădere în estul Carpaților Meridionali (masivele Bucegi și Făgăraș), pe tot intervalul se va depune strat de zăpadă în general de 10…20 cm.
COD GALBEN
În intervalul menționat, în Moldova și local în Dobrogea vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h.
Ce e bine să faci
Evită să parchezi sub copaci, lângă panouri publicitare sau schele și fixează obiectele de pe balcon.
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie – avertizările și informările meteorologice. Textul ANM poate fi actualizat în funcție de evoluția vremii.
Discover more from clujanul.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.



