În topografia socială a Bucureștiului de altădată, „Groapa lui Ouatu” ocupă un loc aparte, fiind un simbol al contrastelor dintre dezvoltarea industrială și mizeria cruntă. Situată în zona cartierului Grivița, între două cimitire emblematice, această așezare a purtat mult timp reputația unei mahalale periculoase. Numele său, care astăzi sună ciudat, provine de la un antreprenor britanic pe nume Watt, care a exploatat în zonă o carieră de argilă pentru o fabrică de ceramică. Cu timpul, gropile lăsate în urma extracției au devenit adăposturi pentru cei marginalizați, iar numele „Watt” a fost adaptat de localnici în „Ouatu”.

Pe măsură ce zona a fost abandonată de antreprenor, aceasta s-a transformat treptat într-o enclavă a fărădelegii, fiind supranumită „Mahalaua Dracului”. Izolarea și lipsa utilităților au atras aici personaje certate cu legea, bande de tâlhari și pungași care operau la marginea orașului, departe de raza de acțiune a autorităților vremii. Scriitorul Eugen Barbu a imortalizat acest spațiu în literatura sa, descriind atmosfera dezolantă a zonei. Astăzi, locul unde odinioară se ascundeau pericolele capitalei este ocupat de Parcul Regina Maria, oferind o oază de liniște care șterge aproape complet urmele unei istorii urbane dramatice și violente.