România se confruntă de ani buni cu un paradox dureros: în timp ce retorica politică despre rădăcinile dacice și mândria națională atinge cote înalte, vestigiile arheologice reale sunt prădate fără scrupule. Aurul dacic, o mărturie neprețuită a istoriei noastre, continuă să dispară din siturile protejate, ajungând pe piața neagră a antichităților. Această trădare continuă a patrimoniului național arată prăpastia imensă dintre patriotismul de paradă și eforturile reale de conservare.

Lipsa unei supravegheri eficiente și a unei legislații ferme care să protejeze zonele arheologice a facilitat aceste pierderi iremediabile. Este necesară o schimbare radicală de abordare, în care instituțiile statului să treacă de la discursul patriotic la acțiuni concrete de protejare și valorificare a vestigiilor. Istoria nu poate fi recuperată dacă lăsăm tezaurul nostru să fie vândut bucată cu bucată, sub privirea neputincioasă a autorităților.