Sari la conținut
Vineri, 16 octombrie 2026 Știri din Cluj și din Transilvania
Fotbal

Universitatea Craiova remizează cu Getafe, scor 1-1, iar Alexandru Cicâldău este lădat de Cămătaru

FacebookWhatsApp
Universitatea Craiova remizează cu Getafe, scor 1-1, iar Alexandru Cicâldău este lădat de Cămătaru

Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată împotriva formației spaniole Getafe, în prima etapă din faza ligii Conference League. Evoluția echipei oltene a fost apreciată de fostul mare internațional Rodion Cămătaru, care l-a remarcat în mod special pe mijlocașul Alexandru Cicâldău.

Meciul a fost extrem de disputat, iar golurile au căzut în repriza secundă pe stadionul din Bănie. Getafe a deschis scorul prin Assad Al-Hamlawi în minutul 59, însă oltenii au egalat pe final prin Gudelj, care a marcat în minutul 81 cu o execuție de excepție.

Aprecieri pentru evoluția echipei din Bănie

Evoluția Universității Craiova în fața unei echipe dintr-un campionat puternic precum La Liga l-a mulțumit pe Rodion Cămătaru. Fostul atacant a subliniat că diferența de valoare nu s-a văzut pe teren, iar echipa română a făcut față cu brio adversarului.

„Cicâldău a făcut o partidă extraordinară. Și eu l-am remarcat pe Cicâldău. Și pe autorul golului, dar și toată echipa s-a comportat bine. Am avut un meci foarte bun”, a declarat Rodion Cămătaru pentru digisport.ro, menționând că spaniolii nu au surprins prin nimic în afară de faza golului marcat.

Florin Prunea l-a desemnat omul meciului pe Alexandru Cicâldău

Prestația din teren a mijlocașului român a fost analizată și de Florin Prunea, care l-a considerat cel mai bun jucător al partidei. Analiza tehnică a scos în evidență implicarea lui Cicâldău atât pe fază ofensivă, cât și prin efortul depus pe parcursul celor 90 de minute.

„Cicâldău, din punctul meu de vreme, este omul meciului, este într-o creștere evidentă. Cicâldău, de la mijloc în sus, îți dă pasa, driblează, are execuție, e bine din punct de vedere fizic și asta e extrem de important”, a precizat Florin Prunea la Digi Sport Special, lăudând totodată și evoluția fundașilor centrali Stefanovic și Romanchuk.


Discover more from clujanul.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.