Strategia externă a președintelui Nicușor Dan a atras critici severe din partea observatorilor politici, în special în ceea ce privește participarea sa la Consiliul pentru Pace organizat de Donald Trump. Conceptul de „independență solidară” este interpretat de mulți ca o tentativă riscantă de a naviga între interesele UE și atitudinea imprevizibilă a noii administrații americane. Prezența sa la Washington, în timp ce marile capitale europene aleg să trimită reprezentanți diplomatici de nivel secund, ridică semne de întrebare privind unitatea politicii externe a României.

Analiza subliniază contrastul dintre abordarea actuală și tradiția diplomației românești, care a mizat istoric pe consolidarea relațiilor strânse cu partenerii europeni. Criticii susțin că această „gudurare” pe lângă Washington ar putea fi contraproductivă, neaducând beneficii tangibile în securitatea regională, dar erodând imaginea României la Bruxelles. Deși președintele insistă pe nevoia de a elimina neîncrederea administrației americane față de parcursul politic al României, acțiunile sale sunt văzute ca un risc inutil, care pune țara într-o poziție de izolare diplomatică față de aliații tradiționali.