“Surpriza sezonului”: se pregătește lovitura ultimilor ani, după Laurențiu Reghecampf!


  • Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1

  • Liga 2: Dumbrăvița – CSM Reșița, marți, 17:30, DGS 1

Cele două părți nu au ajuns la un acord cu privire la partea financiară, dar ce se știe sigur e că nu vor continua împreună. Tunisienii au început deja căutările pentru un înlocuitor, iar marți a apărut o variantă-surpriză. 

Esperance Tunis vrea să îl înlocuiască pe Laurențiu Reghecampf cu Walid Regragui

Șefii lui Esperance Tunis s-au gândit încă de luni seară la un înlocuitor, dar primele variante nu erau nici pe departe la fel de spectaculoase ca cea apărută a doua zi. 

Potrivit celor scrise de tunisienii de la Erem Sports pe Twitter, ultima variantă luată în calcul este Walid Regragui. 

“Să fim martori la surpriza sezonului?” s-a întrebat sursa citată, având în vedere reputația de care se bucură antrenorul de 50 de ani pe continentul african. 

Walid Regragui / Foto: Profimedia Images

Walid Regragui a ajuns în semifinale la Cupa Mondială din Qatar

Walid Regragui este autorul celei mai mari performanțe obținute vreodată de o țară africană. A condus-o pe Maroc până în semifinalele Cupei Mondiale din Qatar, cu victorii contra unor naționale precum Belgia, Spania și Portugalia. 

Marocanul a plecat de la națională în martie, iar de atunci este liber de contract, deși a primit foarte multe oferte. 

Regragui și-a început cariera de antrenor în 2012, ca secund la naționala Marocului. Apoi, a antrenat trei echipe de club: FUS Rabat, Al-Duhail și Wydad. 

În cariera de jucător, fostul fundaș dreapta a jucat în Franța (RC Paris, Toulouse, Ajaccio, Dijon, Grenoble și FC Fleury), precum și în Spania, la Racing Santander. 

Momentan, numirea lui Walid Regragui este doar la stadiul de idee, dar dacă Esperance Tunis reușește ce își propune, ar da cea mai mare lovitură din fotbalul african la nivel de echipe de club în ultimii ani. 

Laurențiu Reghecampf a avut un salariu similar cu al lui Walid Regragui 

Esperance Tunis îi plătea 50.000 de euro pe lună lui Laurențiu Reghecampf, iar venitul lui Walid Regragui la naționala Marocului nu era departe. 

Africanul încasa 70.000 de euro lunar pentru postul de selecționer al Marocului. Mandatul său s-a încheiat după 49 de meciuri, cu o medie impresionantă de 2,43 puncte per meci. 

Etichete: laurentiu reghecampf , esperance tunis , walid regragui


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din



Sursa https://www.digisport.ro/fotbal/surpriza-sezonului-se-pregateste-lovitura-ultimilor-ani-dupa-laurentiu-reghecampf-4501127


Discover more from clujanul.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Digi Sport

Stiri Recente

Categorii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *