Deși Legea 69/2010 a fost concepută ca un scut de protecție împotriva derapajelor economice, impunând limite stricte asupra cheltuielilor publice atunci când datoria țării crește, realitatea a demonstrat o cu totul altă abordare. De-a lungul ultimilor ani, guvernele succesive au utilizat constant mecanismul ordonanțelor de urgență și al derogărilor legislative pentru a suspenda prevederile legii, în ciuda faptului că datoria publică a depășit pragul critic de 60% din PIB.

Principiile de bază, precum prudența în gestiunea resurselor și menținerea salariilor sau a asistenței sociale la niveluri sustenabile, au fost sacrificate pe altarul nevoilor politice imediate. Analizele recente indică faptul că, anual, pachetele de măsuri fiscale adoptate pe final de an au venit „la pachet” cu excepții care au anulat spiritul legii. Această practică de a „fenta” responsabilitatea fiscală a devenit o constantă, lăsând bugetul de stat fără pârghiile de control necesare în perioadele de instabilitate economică, punând astfel presiune pe sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice din România.