Articolul 10 din Legea 24/2007 privind administrarea spațiilor verzi a devenit subiectul unei aprinse dezbateri juridice în România. Investitorii privați se confruntă tot mai des cu solicitări din partea autorităților locale de a ceda suprafețe importante din terenurile lor pentru amenajarea de parcuri sau zone verzi publice, fără a fi despăgubiți. Această practică, bazată pe o interpretare extensivă a legislației, contravine adesea dreptului constituțional la proprietate privată, generând numeroase litigii pe rolul instanțelor de judecată.

Avocații specializați în drept urbanistic susțin că obligația legală privind spațiile verzi trebuie să vizeze în principal terenurile aflate în proprietatea autorităților publice, nu pe cele ale dezvoltatorilor privați. Pentru a fi în deplin acord cu Constituția, orice expropriere sau limitare a dreptului de proprietate trebuie să fie însoțită de o despăgubire dreaptă și prealabilă. Jurisprudența actuală indică faptul că autoritățile nu pot impune forțat entităților private să transforme proprietățile lor în spații publice, fără o bază legală solidă care să respecte echilibrul dintre interesul public și drepturile fundamentale ale cetățenilor.