Pentru mulți români, carpetele de perete precum „Răpirea din Serai”, „Cerbul și Căprioara” sau „Dansatoarea de Flamenco” sunt simboluri nostalgice ale decorului casnic din anii ’70-’80. Deși au fost privite adesea cu umor, aceste obiecte decorative ascund o istorie fascinantă care își are rădăcinile în arta otomană a kilimurilor. Popularitatea lor uriașă în România a fost alimentată atât de dorința de a aduce un aer exotic în casele auster din perioada comunistă, cât și de referințele culturale din muzica populară de atunci.

Originea acestui trend poate fi trasată până în „Perioada Lalelei” a Imperiului Otoman, când influențele europene, în special cele franceze, au început să pătrundă în estetica elitelor de la Istanbul. Ceea ce a pornit ca o modă a tapiseriilor inspirate din arta europeană a evoluat în producții de serie care au inundat piețele est-europene. Dincolo de valoarea lor estetică discutabilă pentru generațiile actuale, aceste carpete rămân mărturii ale unei epoci în care accesul la obiecte decorative era limitat, iar imaginația și nevoia de „acasă” se traduceau prin elemente vizuale ce încercau să aducă povestea la nivelul fiecărui perete din România.