Într-o schimbare de paradigmă tactică, Israelul, susținut de parteneri occidentali, și-a recalibrat strategia față de regimul de la Teheran. În loc de atacuri generalizate, eforturile militare se concentrează acum direct pe pilonii securității interne iraniene, precum unitățile speciale ale poliției și rețeaua de miliții Basij. Obiectivul este eliminarea centrelor de comandă care coordonează suprimarea violentă a protestelor, creând astfel un spațiu de manevră pentru nemulțumirile populare.

Impactul acestor lovituri aeriene asupra stabilității regimului este însă subiectul unor dezbateri aprinse în mediile diplomatice. În timp ce Tel Avivul speră că degradarea capacității de intimidare a forțelor de ordine va declanșa o schimbare internă, analiștii avertizează că structurile autoritare pot fi extrem de reziliente. Acest conflict a încetat să mai fie doar unul militar, devenind o bătălie psihologică și politică în care supraviețuirea regimului depinde de capacitatea sa de a menține controlul asupra unei populații tot mai epuizate de crize economice și sociale.